De dimineaţă pentru prânz: penne cu anşoa şi rucola

Pe pastele astea to go le-am gătit în zece minute azi dimineaţă - cam atât a durat partea de fiert şi scurs timp în care s-a făcut sosul, dacă nu-i prea mult să fie numit aşa. Sunt simple, uşoare şi probabil mai degrabă demne de secţiunea primo piatto decât de servit ca fel principal. La fel de uşor sunt şi de făcut: un căţel de usturoi se taie felii subţiri (transparente, dacă se poate, astfe încât aproape să se topească în tigaie). Se căleşte maxim cinci minute în ulei de măsline împreună cu două fileuri de anşoa tăiate mărunt şi cu două-trei felii de ciuşcă, după care se stinge focul şi se adaugă rucola spălată şi uscată. Pennele fierte şi scurse se îmbracă în sosul ăsta la care se mai adaugă piper şi, după gust însă puţin probabil, sare. Se servesc cu parmezan sau, şi mai bine, cu pecorino on the side, care va elabora puţin situaţia din farfurie cu gustul lui mai ascuţit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.