Jewish penicillin, slightly Asian



Supa de pui, aşa cum se pregăteşte mai ales în estul Europei, este considerată a fi remediu deosebit de eficient pentru trup şi pentru suflet. Ea a fost adoptată de culturile gastronomice vecine ajungând încă mai departe, până pe continentul american. Originile ei sunt însă mai în urmă, supa de pui fiind prescrisă în Egiptul Antic în tratamentele curative.
Cea descrisă mai jos este o formulă asiatică, iute acrişoară care, datorită ingredientelor, face chiar un pic mai mult decât o clasică supă de pui. E aromată, iute şi acrişoară drept pentru care va înlesni respiraţia şi va ridica temperatura ceva mai repede decât omoloagă ei europeană. Se produce un pic mai elaborat, proces proporţional dealtfel cu calificarea unui medic bun.

1 piept de pui întreg (cu os)
4 litri de apă
2 cepe
două tulpini de ţelină (apio)
1 morcov
1 linguriţă rasă de piper Sichuan
2 frunze de dafin
câteva ciuperci shiitake
100 de grame de tulpini de bambus conservate
100 de grame de muguri de soia
100 de grame de porumb tânăr
50 de grame de ghimbir proaspăt
o linguriţă de ulei de susan
2 linguri de oţet de mere
o lingură de sos iute
50 ml de sos de soia
150 de tăiţei de orez
ceapă verde, pentru servit


Reţeta e luată dintr-o carte despre supe din toată lumea şi în cazul de faţă suferă câteva modificări pe care le recomand doar în lipsa temporară a ingredientelor originale. Am înlocuit ciupercile shiitake cu ciuperci simple albe (gustul e uşor diferit, nu la fel de puternic), am adăugat muguri de soia - aceştia venind la pachet  (a se citi "borcan") cu bambusul, şi am înlocuit piperul Sichuan cu piper negru (la fel, arome  întrucâtva diferite). Mai precizez că rezultatul este o supă de pui cu note asiatice, the real thing venind doar cu respectarea listei originale de ingrediente.


Pieptul se taie în două şi se pune la fiert împreună cu ceapa, tulpinile de ţelină, porumbul şi morcovul, totul tăiat mărunt, boabele de piper şi frunzele de dafin. Se fierb cam o oră la foc mic, după care se strecoară zeama şi se aruncă legumele. Carnea de pui se rupe în rasii mici, care se adaugă în zeama rămasă alturi de ciupercile tăiate felii, tulpinile de bambus, ghimbirul curăţat şi tăiat felii subţiri, mugurii de soia, uleiul de susan, sosul de soia şi cel iute, şi oţetul. După 15 minute se adaugă tăiţeii de orez şi se mai lasă 5 minute pe foc sau până când aceştia sunt gătiţi. Se serveşte cu ceapă verde şi opţional cu oţet şi/sau sos iute. 

Snow White IS the Sleeping Beauty



Prăjitura asta, un fel de Albă-ca-zăpada, are cremă de lămâie din cartea Silviei Jurcovan, blat din comerţ dar surprinzător de bun, 24 de ore sleeping time (în poză are 12) şi trei vişine dintr-un compot home-made. E bună vara pentru că e racoroasă, uşoară şi acrişoară, dar cum zilele astea au fost mai bine de 20 de grade iată cum s-a întâmplat:



250 de grame de unt moale, cubuleţe
300 ml de lapte
50 de grame de făină sau amidon
200 de grame de zahăr
zahăr vanilat
coaja şi zeama (50 ml) unei lămâi mari 

Făina şi amidonul se diluează cu 150 ml din lapte, adăugat pe rând în timp ce se amestecă temeinic astfel încât să nu se formeze cocoloaşe. Restul de lapte cu zahărul şi coaja de lămâie şi pun la fiert la bain marie. După ce s-a topit zahărul, se adaugă compoziţia cu făină şi se amestecă bine până când începe se se îngroaşe. Se dă deoparte, se adaugă zeama de lămâie (50 ml) şi zahărul vanilat, şi apoi se răceşte până la maxim temperatura corpului (indicat ar fi 40 de grade). Atunci se adaugă untul moale şi se amestecă până compoziţia se omogenizează. Crema trebuie să fie moale, pentru a putea "slăbi" foile de prăjitură.
  


Câteva mici amănunte: zahărul e brun şi vanilat la borcan cu bucăţi de baton de vanilie; trebuie ţinut câteva săptămâni până se prinde aroma de el, şi mai trebuie scuturat odată la câteva zile. Efortul e recompensat însă de faptul ca veţi descoperi cum trebuie să fie de fapt un zahăr vanilat, moment în care pliculeţele de raft vor disparea de pe shopping lists. Zahăr se poate adaugă de fiecare data când se scoate cel deja vanilat - dacă nu faceţi prăjituri în fiecare zi şi nu uitaţi să îl mişcaţi din când în când veţi avea zahăr bine aromat câteva luni bune. Mai departe, coaja de lămâie e din borcan, ţinută cu zahăr, aşa cum m-a învăţat pe mine o bunică - mi-a spus să nu mă apuc de limonadă până nu rad coaja de pe toate lămâie, o frec cu zahăr şi pun în frigider. E aşa de bine să ai aşa ceva la îndemână (şi bunică, şi coajă de lămâie) încât de multă vreme nu am mai aruncat cojile de lămâie decât albe.



Foile le-am cumpărat din Auchan întâmplător; le-am văzut şi mi s-a părut aproape miraculos că nu există nimic dubios în ele ba mai mult, conţinutul de miere este mai ridicat decât cel de zahăr. Sunt  foarte bune, nu e aproape nicio diferenţă faţă de cele făcute în casă (şi coapte de-a lungul câtorva ore pe fundul tăvii..)


După wrap-up and rest, anume de seara până dimineaţa, prăjitura mi s-a părut bună, bună rău. După încă o zi, respectiv a doua zi dimineaţă mi-am dat seama că n-am înţeles nimic: o astfel de prăjitură, pentru a se ridica at its best, trebuie să stea la rece minim 24 de ore. Şi nu, nu e doar aşteptarea care o face mai bună.

Tartă cu prune călătoare şi stafide criţă




Pâte brisée , multă cremă de migdale, şi fructe. Una dintre cele mai bune tarte cu care am avut vreodată plăcerea, ăsta fiind şi motivul pentru care a început rotundă şi s-a terminat pătrată.

o foaie de pâte brisée 
150 de grame de migdale prăjite 
150 de grame de unt 
100 grame de zahăr 
1 ou mare 
stafide in rom
4 prune


Baza de tartă din pâte brisée am mai descris-o - aici am folosit însă varianta fără ou (unt, făină, apă rece, o linguriţă de zahăr şi un praf de sare). "Get over it" ar fi o urare bună, ar mai fi nişte feluri de aluat de bază pe care continui să le ignor şi nu e frumos din partea mea. Acum, tarta a fost însă cu atât mai simplu de făcut cu cât aveam aluatul deja preparat în congelator. Şi stafidele deja  umflate de rom într-un borcan în frigider, dar încă n-am ajuns acolo. Mai departe, crema merge aşa: untul şi zahărul se freacă spumă şi apoi li se adaugă oul, şi migdalele măcinate. Ceea ce este, de fapt, ar fi o variantă de cremă frangipane. O altă variantă, pentru o tartă cu mai multă cremă, este să se adauge cam 100 de grame de smântâna pentru frişcă şi încă un ou (tot mare).  Dublarea cantităţilor iniţiale nu e soluţie - conţinutul ridicat de grasime (unt) ar putea deveni mai degrabă neplăcut, de aceea completarea se face cu ceva mai puţin gras, fin, şi încă un ou ca liant.


Baza de tartă se coace pe jumătate, şi după ce se răceşte un pic se adaugă crema şi se presară stafidele - înmuiate în prealabil în rom sau luate din borcanul cu beţie continuă din frigider, de unde sunt mereu la îndemână. Deasupra se aşază feliile de prună - eu am folosit jetlagged prunes pentru că sunt mai tari şi se înmoaie nu mai mult decât trebuie în cuptor. 


Aşadar, tarta se mai lasă cam 20 de minute în cuptor (tot la 180 de grade), apoi se scoate şi se lasă la răcit. Bunătatea a fost de dat, prin urmare procesul a continuat: în cuptor a intrat varianta ei mică, din resturi de aluat, cremă, fructe, for cook's delight. Indeed it was. 

Un produs Blogger.